Nr. 624 din 18.05.2012
Acasa | Cautare
Anul care se încheie a însemnat
pentru cititorul francez, într-un anumit fel, şi un an Cioran;
este şi anul în care a murit unul dintre cei mai remarcabili
traducători de literatură română din toate timpurile, Alain
Paruit, de numele căruia este legat destinul francez al mai ...
Trei apariţii importante au marcat
spaţiul literar francez în primăvara acestui an: traducerea
în franceză a două cărţi ale lui Emil Cioran, scrise în
româneşte, Schimbarea la faţă a României/
Transfiguration de la Roumanie şi Despre Franţa/ De la France (în
traducerea lui ...
Marta Petreu, Despre bolile filosofilor. Cioran, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, & Editura
Polirom, Iaşi, 2008, 128 p.
Emil Cioran a devenit un pivot al eseisticii Martei Petreu
sau, în orice caz, un partener privilegiat de dialog intelectual şi spiritual.
În Un ...
Densitatea
cuvintelor-cheie este şi ea masiv diluată, tot prin omisiune, dar şi, nu de
puţine ori, prin diseminarea în reţele sinonimice: astfel cimes (culmi),
cuvînt-cheie care dă şi titlul cărţii, se diseminează în versiunea franceză
într-o întreagă gamă de sinonime ...